Sfaturi și idei practice pentru tencuiala ta decorativă
publicat in: Do it yourself // pe 05.04.2021
Casa ta începe să prindă contur: ai ales pardoseala, ai montat ușile și ferestrele. Pentru ca atmosfera casei tale de vis să fie întregită, trebuie să te mai îngrijești de ceva: pereții. Finisajele pe care le folosești pentru pereții căminului tău îi vor oferi acestuia un aspect cald și relaxant, iar diferitele texturi ale tencuieli decorative se vor potrivi de minune cu tușele de piatră pe care ai ales să le folosești pentru design.

sursa foto: cocolapinedesign.com
Aspectul modern și prețul său scăzut sunt doar două dintre motivele pentru care tencuiala decorativă se potrivește perfect cu orice tip de design interior și exterior. În combinație cu elemente din piatră naturală, tencuiala decorativă poate crea un scenariu deosebit în orice încăpere din casa ta. Dar cum alegi acel material care să se potrivească perfect cu ceea ce îți dorești tu să transmiți? Și cum folosești tencuiala potrivită, odată ce ai ales-o, astfel încât să reușești să creezi design-ul pe care ți-l dorești? Acestea sunt două întrebări la care ne-am dorit să răspundem în articolul de mai jos.
Alegerea tencuielii decorative – simplu ca „bună ziua!”
Dacă îți dorești să folosești tencuiala decorativă pentru design-ul casei tale, atunci sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știi. În primul rând, tencuiala decorativă îți oferă mai mult decât simplul design: ea contribuie la permeabilizarea pereților tăi, dar îi și protejează împotriva acțiunilor razelor UV și împotriva microorganismelor. Astfel, căminul tău nu doar că va fi unul care te reprezintă, estetic vorbind, ci și acel loc care te protejează. Exact așa cum ar trebui să fie un cămin primitor!

sursa foto: meccafest.com
Acum, gândește-te la ce anume îți dorești să facă pentru tine tencuiala ta decorativă. În funcție de materialele de construcție pe care le-ai folosit la ridicarea casei, dar și de elementele de design pe care plănuiești să le folosești la decorare, poți alege dintr-o gamă largă de materiale. Există multe tipuri de tencuieli decorative, iar tu nu trebuie decât să-ți cunoști foarte bine nevoile.
Folosește eficient caracteristicile tencuielii decorative
Tencuiala decorativă vine în mai multe tipuri, fiecare cu caracteristicile sale proprii: acrilică, mozaicată sau silicatică.
Tencuiala decorativă acrilică este foarte rezistentă la factorii corozivi externi. Materialul rezistă la orice tip de temperatură, ceea ce-l face potrivit pentru toate tipurile de construcții. Acest produs este creat pe bază de rășini acrilice, pigmenți și ingrediente minerale. Aceste ingrediente minerale au diferite mărimi, ceea ce le oferă o calitate decorativă extraordinară: cu ajutorul lor poți crea acel aspect riguros, lin, sau striat, de coajă de copac, aducând aspectul natural mai aproape de tine.

Tencuiala decorativă silicatică este foarte rezistentă la umezeală și murdărie, ceea ce o face foarte potrivită pentru utilizarea în zone umede. Printre proprietățile sale se numără acțiunea împotriva fungilor și a mucegaiului. De asemenea, este rezistentă la foc, fiind compusă din silicat de potasiu (sticlă solubilă de potasiu). În plus, ea este ușor de potrivit cu orice tip de design, deoarece vine într-o gamă de 218 culori.
Tencuiala decorativă mozaicată este foarte rezistentă la acțiuni mecanice și intemperii, astfel că este cel mai des utilizată pentru finisarea și protejarea zonelor expuse uzurii. Acest tip de tencuială poate fi folosită atât pentru crearea diferitelor decorațiuni, exterioare sau interioare, cât și pentru protejarea gardurilor sau a soclurilor fațadelor.
Decorează-ți pereții căminului cu ajutorul tencuielii
Tencuiala decorativă are un puternic rol estetic. Astfel, varietatea de culori în care există aceasta îți vine în ajutor pentru crearea oricărui tip de design îți dorești. Spre exemplu, alegerea unei nuanțe închise a tencuielii va atrage mai mult razele solare, iar acestea vor contribui la o degradare mai rapidă a pereților. Pe de altă parte, folosirea acesteia la interior poate să creeze o impresie vizuală de natural sau ușoară masculinitate, utilizată doar pe un perete al casei, ori pe stâlpii de susținere.

sursa foto: pluxurybusla.com
O nuanță deschisă a tencuielii va crea o impresie mărită a dimensiunilor clădirii. Casa ta va deveni, într-adevăr, mai luminoasă și va crea impresia că este mai spațioasă, însă trebuie să ții cont și de faptul că o culoare deschisă este mai greu de întreținut. Desigur, este recomandat să utilizezi nuanțe deschise ale tencuielii mai degrabă la interior, pentru a crea o senzație de deschidere și căldură.

sursa foto: pidolza.com
Trebuie să știi că tencuiala decorativă are diferite grade de granulație. Astfel, poți alege între trei tipuri de granulație, în funcție de efectul pe care ți-l dorești:
Aspect neted: granulație fină – te va ajuta să creezi un efect modern și minimalist, prin liniile drepte pe care te va ajuta să le trasezi;
Aspect uniform: bob de orez – o granulație crescută care te va ajuta să completezi un design natural, brut;
Aspect striat: coajă de copac – granulația mare va crea o impresie de striații și va aduce un aer creativ și primitor în casa ta.

sursa foto: rmz-me.com
Indiferent de motivele pentru care alegi tencuiala decorativă, fie ele estetice sau funcționale, ține minte că acest material are o mulțime de avantaje. Atât un material care te ajută să creezi design-ul pe care ți-l dorești, cât și unul care protejează locuința ta împotriva factorilor externi, tencuiala decorativă este ajutorul tău de nădejde în drumul către căminul pe care mereu l-ai visat.
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.