X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

SHOP
SHOP

Ce sunt ploturile si la ce le putem folosi

publicat in: Noutati // pe 11.08.2020

Pardoseala din granit pe ploturi, sursa foto: PIATRAONLINE

Precis ai ajuns in Pavilionul nostru si ai fost suprins de podeaua din granit care parca pluteste, la acelasi nivel, ca si cum ar fi fost turnata. Ai observat ca nu sunt rosturi. Atunci cum plateau acele placi? Cu ajutorul ploturilor. 

Ploturile (polipropilena) sunt niste distantiere din plastic foarte rezistente, dar usoare in acelasi timp. Acestea isi pot regla foarte simplu inaltimea si unghiul fata de sol, astfel incat, cu ajutorul bolobocului, podeaua ajunge plana. Ploturile pot ajunge pana la o inaltime de 45 de cm. Reglarea inaltimii ploturilor se face printr-un sistem de filetare: niste piulite mari, din plastic, de culoare verde, usor de rotit ce permit inaltarea segmentelor la distanta dorita.

Dimensiunile ploturilor, sursa foto: PIATRAONLINE

In partea superioara, pe capul fiecarui plot, se afla patru canturi care ghideaza fixarea colturilor celor patru placi care vin sprijinite pe plot. Aceste canturi par mici, insa sunt foarte solide, impiedica alunecarea placilor si le garanteaza stabilitatea. Practic, fiecare placa din structura unei asemenea pardoseli flotante este sprijinita de patru ploturi. 

Atat partea superioara, cat si cea inferioara a acestor instrumente (care intra in contact cu solul), au o aderenta foarte mare, ceea ce confera o stabilitate suplimentara pardoselii. 

Detalii despre ploturi, sursa foto: PIATRAONLINE

Ploturile pot fi folosite la orice fel de pardoseala flotanta, fie ea realizata din piatra naturala, placi din beton, materiale compozite, fier, placi din fibra de plastic sau lemn. Putand fi echilibrate (aduse la acelasi nivel) sunt ideale pentru zone cu denivelari, indiferent ca vorbim de spatii publice sau rezidentiale. 

Avantajele ploturilor, sursa foto: PIATRAONLINE

Pardoseala flotanta creata cu ajutorul ploturilor protejeaza foarte bine cablurile de curent electric, de televiziune, furtunuri etc. Toate acestea pot trece pe sub placile sprijinite sau fixate pe aceste ploturi. In acelasi timp, pentru ca placile componente ale acestui tip de pardoseala se pot manevra oricand cu usurinta, accesul la cabluri, furtunuri sau tevi se poate face instantaneu, in caz de urgenta. 

Plot de dimensiune mica, sursa foto: PIATRAONLINE

Daca vrei sa stii mai multe despre ploturi, acestea sunt rezistente la razele solare si la ciclul de inghet-dezghet (-40/ +120 grade Celsius), la ploaie, apa marii, la diferite solutii chimice. Te poti juca cu ploturile dupa cum iti doresti, pentru a scoate tot ce se poate din spatiul avut la dispozitie. In plus, pe timp de toamna, atunci cand vin ploile si frunzele uscate luate de vant, vei intelege ce inseamna sa fii avut o curte/ terasa/ alee cu o pardoseala din piatra naturala sustinuta de ploturi: fara noroi, care se poate spala imediat, fara sa lase loc de urme (apa se scurge printre placi).

Plot de mare dimensiune, sursa foto: PIATRAONLINE

Ploturile sunt de diferite tipuri, in functie de dimensiuni. De regula, sunt prevazute cu guri de drenaj si se monteaza direct pe substrat. Aceste ploturi din polipropilena sunt rezistente la radiatiile UV, la ciclurile inghet-dezghet si la anumite substante chimice. 

In plus, pentru ca se monteaza foarte usor, poti avea si tu o astfel de podea in cel mai scurt timp. Acestea sunt foarte usor de transportat si depozitat. Daca vrei mai multe detalii privind utilizarea ploturilor, vino in Pavilionul expozitional PIATRAONLINE din Aleea Teisani, numarul 137A. 

Montajul ploturilor, sursa foto: PIATRAONLINE

Intrebari si raspunsuri
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.

Adauga un comentariu:

Produse similare:

crafted in our offices from Bucharest | designed by the ones who are in love with natural stone. Copyright ©2025, PIATRAONLINE, toate drepturile rezervate

Creaza cont

Inscrieti-va la newsletter-ul PIATRAONLINE.

Pentru a va transmite prin email informații cu privire la noile produse si serviciile noastre va rugam sa completati campurile de mai jos:

[GLOBAL_CHOOSE_LANGUAGE]
powered by teamshare
© Copyright 2026 Piatraonline MD
designed by headstart.ro
Pret 346.825,14 MDL
Pret 765,74 MDL
 
Ardezie poligonala AquaBlue (1 mp = 7-10 buc)
Cod PNP-2245
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 908,38 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 790,80 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 465,60 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Ardezie poligonala AquaBlue - Lespezi XL
Cod PNP-1009
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 69,60 MDL

Pret 2.199,61 MDL
 
Pret 1.321,27 MDL
 
Pret 978,00 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 1.792,80 MDL
Pret 3.888,13 MDL
 
Pret 3.738,59 MDL
 
Pret 4.354,18 MDL
 
Mozaic Pebbles Small Mix
Cod MPN-2053
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 2.394,80 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Ardezie poligonala AquaBlue - Lespezi XL
Cod PNP-1009
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 69,60 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Ardezie poligonala AquaBlue (1 mp = 7-10 buc)
Cod PNP-2245
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 908,38 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 790,80 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 465,60 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Masa Dining Moon Marmura Volakas
Cod DEC-7500
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 63.953,84 MDL
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Masa Laterala Moon Marmura Volakas
Cod DEC-7499
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 28.332,18 MDL
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 69,60 MDL
 
Mozaic Decorativ Lava Black KG
Cod AG-2007
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 69,60 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Mozaic Decorativ Lava Red KG
Cod AG-1050
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 69,60 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pebbles Ardezie Kavala Fish Grey, 1-3 cm KG
Cod AG-2146
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 34,80 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 105,11 MDL
 
Desert Rose - Trandafirul Desertului KG
Cod AG-492
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 180,18 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Masa Dining Moon Marmura Volakas
Cod DEC-7500
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 63.953,84 MDL
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Masa Laterala Moon Marmura Volakas
Cod DEC-7499
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 28.332,18 MDL
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 20.682,34 MDL
 
Marmura Volakas Polisata, 120 x 60 x 2 cm Standard
Cod MR-4682
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pret 3.858,71 MDL
Precomanda. Livrare in 30 zile lucratoare.
Pebbles Marmura Red Atlas, 2-4 cm Sac 20 KG
Cod AG-2157
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 525,50 MDL
Precomanda. Livrare in 15 zile lucratoare.
Pret 1.546,49 MDL
 
Pret 2.402,30 MDL
 
Pret 20.682,34 MDL
 
Pret 69,60 MDL
 
Pret 14.916,82 MDL